Misogin? Misogin?! Misogin!

Imi plac tarfele, tre’ sa recunosc. Ma descurc, mai greu, in prezenta curvelor. Probabil, e o senzatie de greata determinata, pula mea, de o frustrare antica. Da. Nu simt o sinonimie perfecta intre cele 2 categorii sociale. Pai, e relativ simplu. O tarfa se fute, de obicei, pe bani, fara sa aiba un sistem de selectie.  Poate doar criteriul igienei…  Ai dat banu’, ai serviciu’! Corect, pina acilea! Curva e un animal usor mai complex. Intotdeauna plina de incredere, convinsa ca detine un sistem de valori bine pus la punct. Astea la capitolul calitati. Dincolo e si mai relevant. Intotdeauna curvele se vor simti bine in pielea unor viespi. Vor intra in alte cuiburi si nu se vor lasa pina nu vor “ucide” atit masculul cit si femela disperata. Odata distrus cuibul, curvele vor continua sa se joace o perioada mai mica sau mai mare cu “acul” amaritului, pentru ca intr-un final impotent de apoteotic sa alerge voios catre alt cuib. O alta diferenta majora tine de atitudine. Foarte putine tarfe au pretentii si comportamente de doamna. In privinta curvelor e imperios necesar sa afiseze aerul grav si al dracu’ de interesant de “madam”. La capitolul asemanari e si mai simplu. Nasul pe sus nu tre’ sa lipseasca din repertoriu. Ambele specii de feline vineaza barbatul de succes. Unele se multumesc insa o ora, doua in prezenta masculului alpha. Celelalte il vor sub control pe perioade medii si uneori mari. Si tirfa, si curva vor sa se imbogateasca rapid! Nuantele fac diferenta: una recunoaste ca munceste pentru bani, cealalta prin calitati si comportament isi face averea, crede ea,  artistic. Exista si curvele care care simt nevoia sa se transforme in tarfe. In situatia de fata e la moda recunoasterea inselatoriei: “Am gresit, iubitule!” Si prostu’ iarta, mai devreme sau mai tirziu!(…) Am ajuns si la capitolul curve masculine(tirfele masculine nu ma pasioneaza, deci nu abordez tema acilea). De astia tre’ sa te feresti in mod special! Nu te inseala fizic, dar ti-o trag de nu te vezi! Se nasc pentru a fi “prietenosi”. Intra pe sub piele si se hranesc de pe urma deficientelor afective ale victimelor. In ierarhia sociala sunt cunoscuti ca turnatori, pupincuristi, lingai, etc. Imposibil sa nu cunoasteti si voi macar un caz… Concluzia e a voastra.

Injura-i, Dorele, da-i in…!

Ba, teoretic, tema ar fi sportiva…Ma tem ca nu e vorba doar despre asta! Am trait a n-a senzatie de deja vu in ultimele citeva zile. Un deja vu legat de neputinta aproape ancestrala a romanului. Deunazi, aia mici, sub 19 ani si Vasluiul mi-au reaprins sentimentul unei nesigurante sora doar cu romanasul nostru.
Cum plm sa n-ai nici 19 ani si sa intri pe teren ca un indolent automultumit, in loc sa iti dai suflul pe teren pentru o victorie la 2 goluri?! Si nu veneai dupa 2 victorii, ci dupa 2 infringeri rusinoase… Unii zimbeau ca timpii inca de la cabine, altii cu privirea in pamint. Cehii ne-au ajutat, noi nici macar nu am incercat! “Rugby-stii” irlandezi au mers mai departe in semifinale…Am injurat vreo 3 ore, fara oprire. S-a terminat frectia cu nationala foarte mica, zic taci ca ma mai imblinzeste Vasluiul! KKT! Teama in fata unui adversar FOARTE slab ca Twente mi-a adincit si mai tare greata. Unde mai pui  ca si arbitrul a fost o comanda imputita…L-am spurcat vreo alte 3 ore si am picat in depresie. Din pacate, ce se intimpla in sportul romanesc se desfasoara cam in intregul areal autohton. De la mediul politic cancerigen, pina la socialul imbicsit de boli psiho- afective… Sa-mi bag pula, Dorele!

Uite ce e, uite ce e….nu se mai poate!

Au reusit! Sa macelareasca tot ce inseamna traditie fotbalistica in tara asta! Niste golani interlopi au dus fenomenul la un nivel de josnicie greu de imaginat. Echipele fanion ale Romaniei nu mai exista! UTA se zbate in mediocritate, Craiova si Corvinul sunt decedate, Poli Timisoara cind nu e Rocar, n-are licenta. De Steaua ce sa mai vorbim! De cand cu infectia behaitoare, identitatea s-a pierdut pe drum . E sfisietor de trist! Si mai dureros e ca suporterii cu fularele nelipsite de langa inimi, cei care pot da veridicitate fenomenului au miinile legate la spate! Nu le-a mai ramas decit sa priveasca dezgustati circul abominabil! Maimutele nu se vor opri prea curind… Si vor lasa urmasi de capatii: giboni proaspat gelati si parfumati… Solutia? Oameni buni, nu mai mergeti la stadion! Nu va mai priviti echipele la tv! Ignorati-i complet, doar asa societatile lor comerciale vor deveni falimentare. Si vor renunta, mai devreme sau mai tirziu. E nevoie de rabdare. Timp aveti destul! Hai, sa fie bine! Macar in 20 de ani, cind sper ca vom putea sa ne privim copiii frumosi in ochi si le vom putea vorbi cu mindrie despre echipele pe care le iubim…

Întoarcere cu succes: Deceneu, neschimbat!

Am lăsat la o parte greaţa, durerile stomacale, febra şi am pornit spre Elephant, locul unde urma să se producă una dintre cele mai aşteptate reveniri din hip-hop-ul românesc. Unicul Deceneu a concertat, din nou, şi a făcut-o aşa cum mă aşteptam: fără greşeală. Acelaşi flow deosebit, aceeaşi rimă totală şi o prezenţă scenică de invidiat. Cei care aţi fost duminică seara în club Elephant(mulţumiri Butch), ştiţi despre ce vorbesc… Ceilalţi, care nu aţi participat, nu ştiţi ce aţi pierdut(şi nu îl parafrazez pe DD)!
În curând, am să postez pe youtube, frânturi de la întoarcerea Răspopitului. Sunetul nu e reuşit, dar imaginea este destul de bună. Aşa că doritorii se vor putea delecta cu DECENEU!
În final, un mesaj: Deceneu vă aşteaptă la concertele lui şi pe viitor, cu promisiunea că noul material discografic este, deja, în lucru.
Bine ai revenit, Maestre!

Esti Dumnezeu, Femeie!

Mi-a fost rusine sa scriu rindurile astea, mai devreme. Nu sint convins, nici in momentele astea de noapte tirzie,  ca pot interpreta, cu un instrument ca blogul,  un cintec  cald si sublim . Dar cum  schismele generice ale creierului nu ma lasa sa leg o carte smerita despre Tine, am sa astern citeva litere apasate, chiar aici.

Ai plecat prematur, dar vei ramine etern in inima, sufletul si mintea mea. Mi-ai daruit totul, in cel mai simplu, frumos si elegant acord al existentei. M-ai mustrat arareori, chiar daca o meritam cu frecventa neredusa. Ai incercat, cu o lejeritate divina, sa ma indrumi spre soare, desi ai zarit multe umbre in esenta-mi. M-ai mingiiat si motivat, ori de cite ori te-am dezamagit. Si am facut-o des, ca un sadic schizoid. Cind am constientizat, era tardiv. Ma priveai de ceva vreme cu  ochii tai bolnavi, dar plini, in continuare, de speranta.Vedeam, simteam totul, de parca ne-am fi desprins, in acelasi timp, la nastere… Vroiam sa schimb cursul  intr-o clipita, insa n-am reusit decit o paralizie metafizica, un neant blindat cu neputinta, o incapacitate ucigasa. Cite as fi vrut sa iti rostesc!!! La schimb, n-am putut lega nici macar 2 cuvinte…

Eu nu te-as fi iertat cu atita senitate! Tu ai facut-o si ai trecut dincolo ca o nobila chinuita de parvenitii dornici sa te cucereasca. Rolul tau, pura femeie, a fost sa vindeci sufletele celor ce nu te-au meritat, sa invalui cu bunatatea ta perfecta toata josnicia firii umane. Te-au lovit, toti, cu o precizie geometrica, iar tu le-ai raspuns mereu cu iubire,  speranta,  viata… Superioritatea ta naturala a fost “rasplatita” cu zile de calvar: rude, mai mult sau mai putin apropiate, colegi, straini, in ultima instanta chiar si dumnezeu, cu totii te-au “ars pe rug” . In loc de razbunare, ai ales sa le(ne) intelegi conditia; iar pe cel de sus l-ai asteptat ca pe eliberarea suprema. Nu a unui habotnic, ci a unui martir. Asa ti-a fost harazit tranzitul catre transcendent si ai privit senin pina in ultima clipa (…)

Batrinul spune si acum ca esti singurul meu Zeu! Nu se inseala, MAMA!  Te voi regasi, Dumnezeule!

“Dusmanii-ti poarta pica, ca n-au parbrizu’ tau…!”

Pe la urbe, romanii se vaita ca nu au ce face cu timpul liber. Ce sa mai zica bietii tarani?! Ca loisir-ul are de suferit cind stai rau cu banii intr-o tara falimentata de peste 20 de ani, pot sa inteleg. Cind te vaiti, insa, ca nu ai spatii recreative la toate nivelurile, parca imi vine sa zimbesc a ride. Cinematografia se vinde inca decent(nu comentez calitatea productiilor de secol 21), teatrele ofera reduceri ca la piata, praful de pe fotoliile de la Opera se observa de linga mormintul lui Verdi, parcurile sint, slava domnului, verzi si in proprietatea statului, etc. Asta la capitolul normalitate… Exista in Romanica urbana si distractii hilare. Ele se acutizeaza pe zi ce trece si sint rodul haosului controlat de care am devenit dependenti. Deunazi, am trait una maxima, aproape de centrul capitalei. La intersectia Mosilor cu Carol 1, lustruitorii de parbrize au schimbat politica de marketing. Minimopul si apa cu detergent nu mai ajung! E nevoie de relaxare pentru soferii satui de autostrazile atit de suspendate(primarul cu gura strimba, poate depune marturie). Si cum sa-ti dea omul un banut pentru spoirea parbrizului, daca nu-i alungi frustrarile legate de trafic?! Ca un profesionist al curatarii infective(a se citi: efective), iti tragi una bucata acordeonist(neaparat cu studii inferioare!), care sa trinteasca o manea “sublima” linga geamul soferului ursuz. Omul de la volan isi va da casetofonul mai incet, sau chiar il va inchide; va “savura” constiincios un Gutza, va scoate leii din buzunar si isi va continua, fericit, traseul. )) Nea Iancule, bucura-te, bre! Romanica matale exista, clipa de clipa!

CRIZE BRE, CRIZE?

O nouă probă de “respect” marca Gigi Becali. Latifundiarul a morfolit, din nou, presa care, din nefericire, l-a împins la înălțimea publică de care beneficiază și astăzi. O vorba veche spune: în viață tre’ doar să ca ‘ ți, fiindcă dacă ca ‘ ți găsești… Incredibil ce s-a întîmplat cu bietul Stoichiță! Un om decăzut de cînd a acceptat sa lucreze cu sUBIECTUL. Conferința de astăzi i-a oferit, cu siguranță, “maximul”:  cea mai mare umilință a carierei. Una care, cîndva, s-a identificat cu adevărata Steaua. Îi ofer, circumstanțe atenuante lui “Lippi”, chiar dacă atunci cînd a semnat a știut în ce intră: a plătit astăzi, mai mult decît poate duce un om… Gigi l-a “cărat” după el  într-un live isteric, și dacă vă uitați cu atenție, arareori Stoichiță scoate capul din pămînt, iar zîmbetul este unul tîmp şi forţat.

“Nebunii” din Dreamer’s…

YOU’LL NEVER WALK ALONE- LEGENDA, SUCCES, RELIGIE

O piesa legendara! Peste 60 de ani de existenta! Frank Sinatra, Elvis Presley, Johnny Cash, Tom Jones sau Gerry & The Pacemakers au interpretat hitul de-a lungul vremii. Incepand cu anii ’60 “You’ll never walk alone” s-a identificat cu Liverpool FC…. Astazi imnul a devenit o religie pe Anfield si nu numai.

Un alt delirium tremens

Lăstari înfloriţi iarna. Eu, doar o creangă. Razele deznădejdii. Iubirea pentru oameni mi-a umplut esenţa de ură. Copacul trunchiat al minţii. Frunze nepereche, gîndurile vorbite mult şi, mai ales, bine. “Doar ştii că ăsta vorbeşte mult?!”… Dacă aş aşterne pe hîrtie toate cîte vă transmit zilnic în troleu, pe stradă sau în bodegi, degetele mi-ar deveni impotenţe sîngerii. Sub robia lipsei de culoare şi a empatiei, dau naştere cruntei dorinţe criminale. Mapamond. Nu discriminării! Salvarea fără girofar. Ficatul mi-e augmentativ. Şi nu de la mizerabila bere cotidiană. Voi. Semeni. Cu cine? Multimedia prostimii creşte înspăimîntător. PC-ul lipseşte. Am udat şi aseară strada. Pe aceleaşi înălţimi ale bordurii. Puţea, deja. Grădinarul nu mai are răsaduri. Porţile viselor se închid, una cîte una, la zece centimetri de rond. Nu mai e lupta, e doar greaţa. Nu plec eu. Cine rămîne? Hitler, Stalin. Infantilitate. Update. Prea multe miliarde, pigmentul neimportant. Idealuri. Mimi ieftini. Vasalitate. UEfantastic de cretini. Natoleranţă. Graniţe doar pentru minţi. Şi văd, şi simt cînd o faci. Nu mai vomit. N-am mîncat nimic azi. Nici mîine. Nu mai muncesc. Criza nonbiliară îmi oferă mult timp liber şi lipsa atât de infecţilor bani. Vedenii. Nimic ştiu. Matricele nu conştientizează că n-au. Prieteni. Iluzoriu. Teatru. Război. Concurenţa gravată adînc în incoerent. Ancestral nativ. Creşte mortalitatea. “Bătrîne, nu mai prinzi pensia!”. Mîine, sigur se mai nasc şi alte odrasle. Punct ochit, punct lovit. Continuitatea mani-pula-torie. Mergeţi la vot! Lîngă Mitropolie. Acolo tre’ că’s mai multe secţii. Secte. Chiar: D’Aquino o fi un fel de Toma Necredinciosu’ ? Goya face, şi azi, mişto de voi. Frumoasele şi voinicii de pe pînze au dispărut şi voi nici nu puteţi ridica frunţile din asfalt?! Beton armat. Hard-uri re-setate să întreţină windows sistem. Perfect! Timpurile vechi din creaţie se impun nuanţat în prezentul continuu. Halal viitor! Mereu tendinţa către perfectibil. Niciodată, măcar, pe aproape. Nimeni lîngă tine… Meritoriu. Concurs cu existenţa. Premii infecte. Pîine. Pateu. Votcă. Mini prix. “Neşte” blugi. Poa’ o cămaşă. 1000 de ron pe lună. Nimeni nu a câştigat vreo luptă cu marţienii. SF. Altă istorie. Iarbă. Rîs cretinesc. Atac de panică. Flască. Alter ego. Supra şi subestimare. În final, venă. Aorta va ceda. Trecerea dincolo. Linişte. Atît.